Home · Gorjeni de 5 stele · Mânăstirea Icoana - cea mai mare realizare a vieţii mele!

Mânăstirea Icoana - cea mai mare realizare a vieţii mele!

Biserica Icoanei, este un monument istoric din sec. al XVIII-lea, fiind situată în inima Bucureştiului, într-o zonă istorică, protejată arhitectonic. Din anul 1979, mai exact de la terminarea facultăţii, aici slujeşte un gorjean - Preotul Ion Popescu, care a reuşit performanţa să construiască şi în judeţul natal o mânăstire.

- R. Când au demarat lucrările la Mânăstirea Icoana?

Lucrările la construcţia Mânăstirii din lemn Icoana au început în 1995 şi a fost sfinţită în 1996. Am înfiinţat-o în mod legal, cu aprobarea Sfântului Sinod, cu binecuvântarea Mitropolitului locului şi acum aparţine de Mitropolia Olteniei, aşa cum e statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române.

Mânăstirea este pentru ajutorul spiritual al oamenilor din zonă, care au credinţă foarte puternică, dar mai mult empirică şi au nevoie de alinare şi de o oază de speranţă şi sunt foarte mândru şi bucuros, că este foarte iubită şi căutată mânăstirea noastră de oameni din zonă, din, tot Gorjul şi din afara Gorjului.

- R. Vorbiţi-mi, vă rog Părinte despre determinarea de a face o mânăstire la Crasna, precum şi despre concretizarea aşteptărilor.

Satul Cărpiniş, comuna Crasna, este ca de fapt tot Gorjul, într-o zonă defavorizată, din punct de vedere economic, cu un anumit statut, cu un nivel de trai mai scăzut. Lucrul acesta l-am simţit din copilărie, eu fiind născut într-o familie cu posibilităţi foarte modeste şi ştiu ce înseamnă să munceşti pământul, să munceşti cu sapa, să munceşti cu coasa. Eu m-am întreţinut în şcoala medie pe care am făcut-o la Craiova şi în facultate pe care am făcut-o la Bucureşti, m-am întreţinut mai mult lucrând vara cu sapa şi cu coasa. Mergeam şi munceam cu ziua şi strângeam banii şi aveam pentru micile cheltuieli, pentru că întreţinerea ne-o asigura Mitropolia de la Craiova. Ştiu ce înseamnă necazul şi munca şi oamenii de aici au fost şi sunt foarte necăjiţi. Aşa i-am simţit eu, dar i-am iubit şi-i iubesc foarte mult şi aici este pământul pe care-l iubesc cel mai mult din toată lumea aceasta. Pot spune că m-a ajutat Dumnezeu şi am văzut o bună parte din lumea aceasta, am călătorit foarte mult, îmi place foarte mult să călătoresc, dar oricât de mult am călătorit, oricâte locuri frumoase am văzut, care m-au impresionat, cum poate nici nu o să pot să exprim vreodată în cuvinte, cel mai mult iubesc locul acesta.

- R. Deci Crasna înseamnă încă ,,acasă” pentru dumneavoastră?

Da, Acasă…

Mai este un loc pe acest pământ care-l iubesc foarte mult, este Ţara Sfântă - Iesuralim, Israel şi Palestina, toată zona aceea în care am fost foarte des, de peste 30 de ori şi o cunosc foarte bine, poate mai bine decât cunosc ţara noastră, ca geografie. Aceste două locuri de pe faţa pământului le iubesc cel mai mult. Acolo mă simt eu acasă.

În Gorj am copacii şi pomii mei pe care-i ştiu de când eram mic şi pe care-i îmbrăţişam şi-mi plăcea să stau cu obrazul lipit de trunchiul copacului, să ascult cum creşte şi cum foşneşte viaţa în ei, îmi plăcea să văd cum creşte iarba. Şi acum mă impresionează toate acestea. Când mă duc acolo parcă mă vindec de toată oboseala şi mă întorc în copilărie. Nu am uitat niciodată locurile acelea şi nu voi uita niciodată nici locurile nici oamenii.

Venind în Bucureşti, mi-am clădit o situatie, un rang, un nume cu foarte multă strădanie, cu jertfă foarte mare, însă după ce m-a ajutat Dumnezeu să-mi fac o situaţie, mi-am îndreptat privirile spre locurile acelea să-i ajut şi nu numai pe ai mei, părinţii sau fraţii, ci pe toţi oamenii din zonă.

Acesta a fost motivul pentru care m-am gândit să fac în casa în care m-am născut şi în terenul pe care l-am moştenit de la părinţii mei (suntem patru fraţi, eu sunt cel mai mic) să fac o mânăstire. Aici în Bucureşi la biserica Icoanei unde eu funcţionez, am înfiinţat o organizaţie umanitară filantropică, care dezvoltă mai multe programe filantropice, care se adresează atât bătrânilor cât şi copiilor. Am deschis şi o filială în comuna natală din Gorj. În acestă filială, m-am gândit la înfiinţarea acestei mânăstiri. Am donat din pământul pe care l-am moştenit, apoi am strâns bani, aici la Bucureşti cu ajutorul Comitetului pentru Binefacere Icoana şi am început construirea unei bisericuţe din lemn, apoi chilii şi în jurul bisericuţei am făcut mai multe case, căsuţe din lemn, pentru ca să pot să organizez tabere de lucru, vara.

Au participat copiii din Crasna şi din Bucureşti. Cu acest prilej se cunoşteau între ei şi în acelaşi timp aveam un punct de lucru acolo. Foarte multe ajutoare pe care le-am primit de la revoluţie încoace le-am dirijat spre locul acela. În felul acesta am avut o colaborare cu autorităţile locale, am colaborat foarte bine cu şcoala, multe ajutoare le-am dirijat la şcoala generală unde şi eu am învăţat. Copiii, eleviii acestei şcoli au primit burse de la Comitetului de Binefacere Icoana. Le făceam dosare sociale acolo, sigur avizate de profesori, de directori, care mi-au fost şi mie profesori. În acelaşi timp, colegi de-ai mei de şcoală au ajuns profesori la aceeaşi şcoală. Un exemplu în acest sens este directorul şcolii, un coleg de clasă de-al meu şi prieten, Vasile Zgripcea - profesor de matematică cu care am colaborat foarte bine şi am încercat să ajutăm copiii cu posibilităţi materiale modeste. Pe lângă bursele şcolare, haine, alimente, jucării, am organizat serbarea Pomului de Crăciun, fie la Mânăstire, fie la Căminul Cultural din comună.

O altă acţiune foarte binevenită a fost aceea că am luat copiii din zonă şi i-am adus în câteva rânduri în Bucureşti. I-am plasat la familii din parohia noastră sau la cunoştinţe de-ale mele şi au stat câteva zile într-o familie din Bucureşti. În felul acesta familia de aici le-a asigurat nu numai cazarea şi masa, ci şi posibilitatea să vadă Bucureştiul. Au fost copii care veneau pentru prima dată în viaţa lor în capitală, având posibilitatea să viziteze teatre, muzee, Grădina Zoologică etc.

Sunt lucruri care nu pot să spun că m-au costat enorm, dar pot să spun că a cântărit enorm bucuria şi interesul lor. În copiii aceia mici şi sărăcuţi, cu posibilităţi modeste, mă vedeam pe mine când eram şcolar şi de cele mai multe ori găseam greu bănuţi să cumpăr un alt caiet nou, ca să am pe ce să scriu. De aceea, rechizitele pentru aceşti copii au fost unele din preocupările mele principale.

- R. Aşadar, sunteţi mândru de rezultate?

Mânăstirea Icoana cred că e cea mai mare realizare a vieţii mele, nu atât în plan material, cât în plan spiritual, pentru că o mânăstire poate să aibă o istorie, este începutul unei istorii, care poate să dureze sute de ani. Fiecare mânăstire din ţara noastră, perle ale ortodoxiei şi pe care le vizitează străinii şi unde românii îşi găsesc alinare şi linişte, ei bine, toate astea au început cu cineva şi eu sunt fericit, că Icoana de la Crasna a început cu mine.

Aici fiinţează o mânăstire de maici şi mă bucur că sunt nişte maici destoinice, care gospodăresc foarte bine zona. Este un colţ de rai acolo în Mânăstire, este atât de frumos şi curat şi ordonat, încât sunt foarte mândru de ce am înfăptuit aici.

- R. Care a fost reacţia rudelor dumneavoastră când le-aţi spus că vreţi să construiţi o mânăstire?

În momentul când m-am gândit să fac Mânăstirea, tatăl meu nu mai trăia. Mama şi sora mea au fost de acord. Cred că dacă ar fi trăit şi tata s-ar fi bucurat. Mama şi sora au rămas cumva integrate în Mânăstire, casa părintească fiind acolo. Ceilalţi 2 fraţi ai mei au gospodăriile lor tot în sat.

Bucuria cea mai mare este faptul că acolo se fac slujbe, se face Sfânta Liturghie. Nu se putea să mă inspire Dumnezeu mai bine, să dau o destinaţie mai bună pământului strămoşilor mei. Poate câte ceva din slujbele care se fac acolo trec, în contul sufletului tuturor stămoşilor mei, care cândva au moştenit acest pământ.

Dau slava lui Dumnezeu şi consider că nu eu am construit Mânăstirea, oricum nu am construit-o eu, ci că e Lucrarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului şi eu am fost doar un instrument dar mă bucur că m-a ales pe mine să construiesc această mânăstire care poate va avea o istorie.

- R. Mergeţi des acolo?

Nu pot să merg foarte des, pentru că biserica Icoana din Bucureşti este o biserică cu renume, foarte solicitată, foarte căutată şi eu mi-am creat singur anumite responsabilităţi, cu acest Comitet de Binefacere pe care îl conduc. Acum există şi o agenţie de turism şi fac pelerinaje în ţară şi străinatate, dar ţin legătura şi fac ce pot în continuare pentru că acum e în construcţie o nouă biserică de zid acolo.

- R. Cum funcţionează legătura cu gorjenii din Bucureşti?

Aşa cun sunt oamenii din toate judeţele ţării, sunt şi foarte mulţi gorjeni în Bucureşti. Pe o parte i-am cunoscut, o parte sunt şi din comuna mea. Am încercat să iau legătura pentru că eu am un simţ patriotic, poate exagerat. Mai ales dacă vorbesc de patriotismul local. Acum m-am mai temperat, dar eram în stare când întâlneam pe cineva care-mi spunea că e din Gorj, instantaneu să-l strâng în braţe şi să-l sărut. Am încercat să-i ţin aproape pe cei care i-am întâlnit şi să le stau la dispoziţie cu ce am putut. Dacă au avut nevoie de o colaborare cât de mică, sau pur şi simplu să ţinem legătura şi să comunicăm.

Cu foarte mulţi suntem şi prieteni şi ţinem legătura permanent. Când au nevoie de servicii religioase în familie sau prieteni de-ai lor, vin şi apelează la mine. Pe foarte mulţi i-am cununat şi botezat în biserica aceasta.

Am mers la întâlnirea cu Fiii Gorjului, cu foarte mulţi am stabilit contacte şi sigur că e o foarte mare bucurie să-i simt aproape, să-i întâlnesc şi să pot să fac ceva şi nu numai să dau, ci să şi cer ceva când am nevoie de ajutor, apelez şi eu cu drag la un gorjean.

A consemnat,
Maria Băcescu

   00:10