Home · Comunitate · Pilula amară Ce dor mi-e de hingheri!

Pilula amară Ce dor mi-e de hingheri!

Credeam că patrupedele comunitare sunt pe cale de dispariţie, dar m-am înşelat. Cei care au dispărut însă, spre bucuria maidanezilor, au fost hingherii, cine ştie prin ce împrejurări. Acum câţiva ani, nu prea mulţi, când ateriza în cartier duba feţelor palide, cu laţurile fluturând în vânt, întreaga suflare a câinilor îngheţa, ascunzându-se prin cine ştie ce cotloane cu coada între picioare. Eram convins că aceştia ajunseseră să recunoască până şi motorul hârbuit al maşinii de la ecarisaj. Scenele de urmărire şi vânătoare parcă erau desprinse din filmele cu indieni, nelipsind din recuzită sârmele acelea grosolane şi primitive, cu care strangulau vânatul, şi mai ales urletele lor de durere. La care se mai adăuga oprobiul public, ziua în amiaza mare, când printre martorii oculari se numărau şi minori mai mititei marcaţi de asemenea grozăvii.

Acum, putem să spunem că noile generaţii de câini nici nu mai ştiu ce sunt aceia hingheri sau cu ce... se mănâncă. În altă ordine de idei, aceştia au început să umble pe străzi în haite, adevărate procesiuni nupţiale, aşa zise nunţi, strecurându-se printre maşini, printre gardurile vii, printre oameni, printre tarabe, fără nicio reţinere. În cartierul Dacia, de exemplu, aceştia s-au oploşit pe după fostul cinematograf şi crama din vecinătate, purtând adevărate lupte sângeroase, pe viaţă şi moarte, cu mare tărăboi, zi de zi, cu cei ce cuteză să le încalce teritoriul moştenit din câine în căţel. Uneori, le mai vin în ajutor şi potăi din cartierul vecin.
Noaptea este şi mai cumplit, stricându-ţi somnul, lătrând de-a surda pe sub ferestre la cine ştie ce arătări. Iar ziua, când trec maşinile poliţiei, ambulanţa sau pompierii, în sunetele stridente ale sirenelor, aceştia urlă înfiorător, ca la mort. Până şi copiilor le este teamă să mai ducă gunoiul la container, preferând să arunce plasele de la distanţă şi să o rupă la fugă din calea câinilor lihniţi de foame. Tot ziua, când nu au altceva de făcut, după ce au mâncat pe îndestulate din containere, se dedau la adevărate orgii sexuale, unde înving cei mai tari, iar cei neputincioşi renunţă umiliţi plecând cu coada între picioare.
Norocul locatarilor că nu prea sunt căţele multe, deja una a fătat aducând pe lume şapte căţeluşi. Ce-o mai urma, Dumnezeu ştie! După atâta dezmăţ, îi vezi extenuaţi, întinşi la soare pe asfaltul încins, lăsând impresia, dacă ne-a gândi la hingheri, că nici sub coadă nu-i doare de ei. Ei bine, acum ar fi momentul să fie culeşi de pe caldarâm, unul câte unul, dar nu are cine.
Avea dreptate preşedintele nostru de la asociaţia de proprietari că acolo unde moare sau dispare un câine, cine ştie prin ce împrejurare, îi iau locul alţi patru. Se spune că un bătrân, care a practicat la viaţa lui şi meseria de hingher, a avut într-o noapte un vis de coşmar. Se visase încolţit de o haită de câini, iar cel mai mare şi mai fioros, cu colţii plini de bale, îi aruncase pe după gât laţul de sârmă ce îi intrase în carne strangulându-l.
Un alt pensionar octogenar a fost doborât de un câine chiar la colţul blocului, speriindu-se amândoi, căci nu apucaseră să se vadă din timp. „Când o să-l întâlnesc, am să-i zic săru-mâna, fiindcă a fost cuminte şi şi-a văzut de drum fără să mă muşte...”, a mai spus bătrânul recunoscător, când a fost ajutat de doi tineri să se ridice.

P. RĂDOI

   03:46